top of page

Cât de importante sunt datele cu caracter personal?




Alegerile pe care le facem astăzi privind protecția datelor noastre cu caracter personal determină nivelul de protecție a vieții noastre private pe care îl vom avea mâine.


Chiar dacă astăzi considerăm că nu avem nimic de ascuns, este posibil ca mâine să se schimbe lucrurile (contextul în care ne desfășurăm viața personală sau profesională) și să constatăm că, de fapt, avem foarte multe de protejat.


Dar, s-ar putea să fie prea târziu. Odată transmise/împărtășite, datele nu se mai află sub controlul nostru și nu le mai putem ”chema” înapoi.


Nivelul de protecție a datelor noastre personale influențează nivelul de protecție a datelor celor conectați cu noi: familie, prieteni, colegi, clienți, parteneri, deoarece acest proces de protecție nu este despre noi, ca persoane individuale, ci este o acțiune colectivă.


Ce putem face pentru protecția datelor?


Sunt multe lucruri pe care le putem face noi și care nu presupun investiții financiare.


În primul rând, să ne gândim de două ori înainte de a ne împărtăși datele – în scris, într-o conversație sau în mediul online.


Totul ține de noi și, până la urmă, noi reprezentăm principalul risc la adresa datelor noastre.


Atunci când dorim să postăm materiale ce conțin date personale, este bine să ne gândim dacă acele date pot fi folosite, la un moment dat, împotriva noastră.


Sunt Oana Stancu, trainer și consultant la Restart Camp și dacă mai ai nevoie de astfel de informații pentru tine și compania ta, nu pierde cursul gratuit pe care ți l-am pregătit - Bazele GDPR și Securitatea Informației.


Profită de faptul că în această perioadă Modulul 1 este gratuit.

Vezi în descriere când are loc următoarea sesiune și înscrie-te!

Avem locuri limitate!

_______________________

Înscrie-te acum pe site-ul nostru, la secțiunea Cursuri


bottom of page