top of page

Ce este storytelling-ul? Episodul 2


Poveștile au fost o modalitate prin care oamenii au comunicat dintotdeauna. Chiar înainte ca oamenii să știe să scrie, comunicau între ei spunandu-și povești. Poveștile sunt mult mai ușor de reținut decât faptele simple. Mai mult decât atât, poveștile stimulează imaginația și sunt plăcute de oameni.

Putem să ne reamintim de când eram mici, cei care aveau grijă de noi ne spuneau povești. De aceea ne place să vedem filme și să citim cărți. Chiar citisem într-un articol, nu numai că oamenii iubesc poveștile, dar oamenii sunt dependenți de povești.


Ca și exemple de storytelling putem menționa:


• La TV se spun povești despre eroi, de ce? Pentru că ne face să ne îngrijorăm de soarta lor;


• Oamenii care dețin companii mari spun povești despre cum le-au creat, pentru a arăta publicului care sunt valorile companiilor respective. Un exemplu în acest sens ar fi Apple, un startup pornit în garaj, care valorează astăzi miliarde de dolari, se asigură că în social media se vorbește despre povestea lor și a lui Steve Jobs.

La fel cei de la Microsoft, tot un startup pornit într-un garaj, spun des pe conturile lor de social media despre viziunea lor care sună așa: ’’our mission is to empower every person and every organization on the planet to achieve more’’ adică misiunea noastră este să oferim, să ajutăm fiecare persoană și fiecare organizație de pe planetă să realizeze mai mult.


• Antreprenorii folosesc povești pentru a demonstra beneficiile produselor sau serviciilor pe care le vând. Nu vinzi un produs prin simplul fapt că îl pui pe social media fără context.Să zicem că pui pe pagina de facebook o poză cu un telefon fară o descriere, fară un titlu, fară nicio promisiune, cu siguranță nu se cumpără. Pentru că nu iți transmite nimic care să iți trezească vreo intenție, nici nu te face să ai încredere. Plus că, nimeni nu-ți spune că ar trebui să îl cumperi.

În schimb dacă faci o campanie în care anunți lansarea produsului tău – telefonul, faci o colaborare cu un influencer să prezinte pe scenă telefonul în stilul lui carismatic sau orice stil are acest influencer pe care l-ai ales pentru că se potrivește cu sufletul brandului tău. Faci o transmisiune live a lansării și influencerul povestește cum atunci când era mic s-a întâmplat ceva și a ajuns el să creadă mult în acest produs, în acest brand.


• Recrutorii „vând” posturile libere din companie și atrag candidați. La fosta firmă la care lucram, spuneam povești despre oamenii care lucrează în companie, cu ce studii au început, cum au ajuns să fie angajați la noi și provocările pe care le-au întâlnit. Pe lângă asta, îl puneam în prim plan pe manager să vorbească despre ce o să facă viitorul angajat, dar așa ca o poveste nu ca o înșiruire a atribuțiilor cu liniuțe: trebuie să țină o ședință sau să urce în pod să ia o unealtă.


• Experții vorbesc despre experiența lor și își cresc cererea pe piață.


• Proiectele educaționale folosesc storytelling-ul pentru a comunica rezultatele elevilor și pentru a inspira viitorii studenți. Când colaboram cu una dintre universitățile de top din România, una dintre postările mele preferate din calendarul de social media era postarea dedicată celor care spuneau povești despre rezultatele lor, despre cum au înființat propriile companii și cum au ajuns să fie oameni mari.


Sunt Claudia Barabas, trainerul tău de la Restart Camp și sper că te-a ajutat invitația mea la analiză. Iar dacă ai nevoie de astfel de idei și de strategii pe care să le poți pune în practică chiar de a doua zi, dă Like & Follow paginilor noastre #RestartCamp.

留言


bottom of page