top of page

Experiența angajatului & procesul de onboarding



Experiența angajatului este esențială și ar trebui să i se ofere o mai mare atenție de către angajatori, pentru că experiența angajatului începe când se termină experiența candidatului. Când vorbim de procesul de recrutare și selecție, experiența candidatului, care ia contact cu acea companie pentru prima dată prin intermediul oamenilor de HR, este definitorie, atunci când acesta alege între un angajator sau altul.


După ce alegem candidatul și decidem că semnăm contractul cu acesta, în acel moment începe experiența angajatului, care durează toată perioada cât acel angajat rămâne în companie (luni sau ani). Așadar, o primă treaptă la care trebuie să fim atenți este procesul de onboarding. Acesta este esențial, ca să păstrezi angajatul în perioada următoare, pentru că este o perioadă destul de dificilă: trebuie să se integreze într-o nouă comunitate, cu noi reguli, o nouă cultură organizațională etc. De-a lungul experienței, am văzut că acest proces poate să dureze o zi, două săptămâni sau chiar o lună. Depinde de companie.


Desfășurarea procesului de onboarding e indicat să fie foarte structurată, astfel încât angajatul nou să aibă o imagine completă despre tot ceea ce ar trebui să facă și să i se întâmple, care e parcursul și rolul lui în acest proces. Angajatul nou trebuie să fie anunțat cât durează, ce înseamnă și ce presupune procesul de onboarding.


Onboardingul este și responsabilitatea departamentului de HR, care-i aduce la cunoștință regulamentul intern, noțiuni administrative importante (concedii, pontaje, reguli de respectat), dar și a managerului de departament, care la rândul lui ajută la integrarea noului coleg în echipă. Primele zile/săptămâni, atât în companie, cât și în echipă, sunt astfel esențiale pentru continuarea colaborării.


Mai există o a treia parte implicată în procesul de onboarding: departamentele care vor interacționa frecvent cu noul angajat. Astfel, pentru o zi sau câteva ore, este necesar ca noul angajat să treacă și pe la acele departamente, să le cunoască și să înțeleagă rolul pe care îl va avea în relația cu acestea.


Ca să concluzionăm, mereu, când vine vorba de onboarding, avem aceste 3 coordonate: HR, Managerul de echipă și Departamente conexe.


Sunt Dora Brăhaița, trainerul tău de la Restart Camp și sper că te-a ajutat invitația mea la analiză. Iar dacă ai nevoie de astfel de idei și de strategii pe care să le poți pune în practică chiar de a doua zi, te aștept online la cursul ”Bazele Personal Branding & Atractivitate ca profesionist (în fața angajatorilor și clienților)” din seria #RestartCamp.


Profită de faptul că în acestă perioadă Modulul 1 este gratuit. Vezi în descriere când are loc următoarea sesiune și înscrie-te! Avem locuri limitate!

________________________

Înscrie-te acum pe site-ul nostru, la secțiunea Cursuri

Postări recente

Afișează-le pe toate

Cum să te menții conectat la piața muncii? - ep.2

Ce înseamnă să te menții conectat la realitatea muncii din zona, din regiunea ta? Înseamnă să cunoști persoane care lucrează în domeniul în care tu lucrezi, sau în domeniul în care îți dorești să lucr

bottom of page