Îmi face mare plăcere să văd cum piața evoluează, cum angajatorii evoluează. Mai ales că se pune din ce în ce mai mult accent pe #DezvoltarePersonala, dar și pe timpul liber. Mulți angajatori au realizat că o persoană creativă nu poate să fie la comandă, pe principiul "Hai! Acum am nevoie!".
O persoană creativă are nevoie de deadline-uri, de #brainstorming, de analiză, de studii pentru ceea ce are nevoie să facă. De exemplu, când se începe crearea unui #design, prima dată se stabilește scopul, apoi începi cercetarea, în acest fel vei avea și inspirație. Exact asta au observat și angajatorii din zilele noastre, cel puțin așa mi se pare, astfel că acum se asigură acel cadru de flexibilitate.
Încă din primul an de facultate, eu am urmărit constant job-urile din domeniul artistic sau #DesignGrafic și asta pentru că mă interesează acest subiect, eu lucrând în domeniul artelor.
Am observat că angajatorii par să fie împarțiți în două tabere.
O parte a acestora respectă ideea de a ți se permite să fii cât mai creativ, cât mai liber, astfel încât să ai timp să acumulezi cunoștințe pentru a asigura succesul proiectelor și, poate, chiar apreciază faptul că reușești să cunoşti, la un nivel foarte bun, un program, din suita Adobe (cum ar fi Photoshop), de preferat, sau Canva, ce nu se află în suita Adobe și este un program mai ușor decât Photoshop.
Există însă și angajatorii din cealalată tabară, care doresc să știi, dacă se poate, 5 programe din suita Adobe, chiar dacă tu ești entry-level, adică un nivel de #experienta între 0 și 2 ani. La o simplă căutare, puteți observa cât de diferite sunt anunțurile pentru graphic designer, în funcție de firme. Pentru că unele companii caută pe o anumita nișă, iar altele caută candidați cu cât mai multe cunoștințe, din mai multe arii.
Perspectiva mea este că, dacă ajungi să cunoști foarte bine un program, spre exemplu Photoshop, într-adevăr, chiar dacă este mai ușor să faci un catalog în programul Adobe InDesign, poţi să îl realizezi şi în Photoshop. Asta depinde foarte mult de tine şi de cât ești dispus să înveți.
Este ok și dacă îți doreşti să te specializezi doar pe un program. În discuția cu un angajator, care caută un designer care să cunoască mai multe programe, îl poți intreba de ce sunt necesare cunoștințe în programele respective, iar tu îl poți asigura sau, chiar îi poți demonstra, că proiectul respectiv se poate realiza și în programul cunoscut de tine, rezultatul fiind același sau chiar mai rapid.
Nu trebuie să ai așteptări că în 5 ani vei avea sigur un job în design grafic, dar prin exercițiu și prin #practica vei reuși. Vei avea ocazia să vorbești cu angajatorii, cu clienții, cu persoane cărora le vei vinde serviciile tale sau cu care vei încheia parteneriate. Fie că esti angajat sau freelancer, tot despre un parteneriat vorbim, pentru că este vorba despre cum creativitatea ta se îmbină cu ideile celui pentru care realizezi un proiect.
Sunt Iulia Stănculete, trainerul tău de la @Restart Camp și sper că te-a ajutat invitația mea la analiză. Iar dacă ai nevoie de astfel de idei și de strategii pe care să le poți pune în practică chiar de a doua zi, dă Like & Follow paginilor noastre #RestartCamp.
Comentarios