Atunci când suntem interesați să ne găsim un job, sunt mai multe etape pe care le parcurgem. Adesea suntem nehotărâți, ca și candidați, nu știm în ce direcție să o luăm, nu știm cum să aplicăm, pe ce cale să aplicăm la joburile respective și suntem destul de confuzi.
Din punctul meu de vedere, un prim pas pentru un candidat, este acela de a se menține conectat la realitatea din piața muncii, din domeniul lui și din regiunea în care activează, regiunea în care locuiește.
Adică, ce aș vrea eu să punctez în acest video este următorul fapt: nu începi să te pregătești pentru un prim contact cu compania pe care ți-o dorești sau pentru un interviu - dacă ești un candidat serios, asumat și perseverent - doar în momentul în care te sună recruiterul te invită la un interviu. Acesta poate să-ți zică chiar mâine că este interviul și atunci ești disperat și nu știi ce să faci sau cum să te pregătești și așa mai departe.
Din punctul meu de vedere, un candidat se pregătește pentru un interviu cu mult timp înainte, poate chiar cu săptămâni, cu luni înainte, chiar dacă încă are statutul de angajat. Adică, dacă are deja un job.
De ce facem lucrul acesta?
Exact cum spuneam și în alte video-uri, o companie nu este interesată sau nu recrutează un candidat doar în momentul în care postează anunțul de angajare. Recrutarea pentru un angajator începe și trebuie să înceapă cu mult timp înainte de a postat acel anunț de angajare. Asta înseamnă că angajatorul trebuie să fie sub ochii candidaților. La fel, reversul monedei ne arată că și candidații trebuie să fie sub ochii angajatorilor și să își manifeste interesul pentru un anumit rol, pentru o anumită companie.
SuntDora Brăhaița, trainerul tău de la @Restart Camp și sper că te-a ajutat invitația mea la analiză. Iar dacă ai nevoie de astfel de idei și de strategii pe care să le poți pune în practică chiar de a doua zi, dă Like & Follow paginilor noastre #RestartCamp.
コメント